iulie 14th, 2009 at 12:26 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
 
iulie 14th, 2009 at 12:10 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink

Nu uita niciodat? c? pielea se ncre?e?te, p?rul nc?run?e?te, iar zilele se transform? n ani… dar ce e mai important se conserv?; for?a ?i determinarea ta nu au vrst?. Spiritul t?u este cel care ndep?rteaz? pnzele de p?ianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare . Dincolo de orice reu?it? e o alt? ncercare. Ct timp tr?ie?ti, simte-te viu. Dac? ?i-e dor de ce f?ceai nainte, f?-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ng?lbenite de timp… mergi mai departe atunci cnd to?i se a?teapt? s? renun?i. Nu l?sa s? se toceasc? t?ria pe care o ai n tine. F? astfel ca n loc de mil? s? impui respect.
Cnd nu mai poti s? alergi, ia-o la trap.
Cnd nu po?i nici asta, ia-o la pas.
Cnd nu po?i s? mergi, ia bastonul. ns? nu te opri niciodat?.

iulie 13th, 2009 at 20:52 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
Sufletul parc? i se pr?bu?ea n ve?nicie, vertiginos. Avea senza?ia
scufund?rii, care ns? nici nu-l sp?imnta, nici nu-l bucura, ca ?i
cnd orice sim?ire p?mnteasc? i s-ar fi ?ters din fire, f?r? urme.
C?derea ?inu o secund? sau un lan? de veacuri nu-?i d?du seama. Se
schimb? ns? pe nesim?ite ntr-o n?l?are tot att de fulger?toare ?i
tot att de indiferent?. Con?tiin?a i era
totu?i mai treaz? ?i mai cuprinz?toare. Plutea deasupra spa?iului ?i n
afara timpului.Golul infinit l nconjura, monoton. mprejur, n
nesfr?it, plpiau raze albe, palide din alt? lume, ca ni?te ispite
n?sc?toare de amintiri ale unei existen?e divine. Sufletul n?elegea ?i
se ndoia ntre regrete ?i speran?e. Singur?tatea l mbra?i?a ?i
mbr??i?area ei l tortura. Apoi chinul se l?muri ntr-o a?teptare ca
presim?irea unei schimb?ri inevitabile. Sufletul se zbuciuma n
tulburarea viitorului prezent. Con?tiin?a ?i pierdea treptat
limpezimea atotcuprinz?toare, parc? s-ar fi scufundat ntr-un nour
alburiu ?i n?bu?itor. Sferele lumii noi ap?sau fiin?a sufletului ?i l
m?rgineau din ce n ce. Era o flfire pl?pnd? n spa?iul f?r? nceput
?i f?r? sfr?it, n b?taia timpului transparent. ncepu senza?ia unei
coborri prin planuri tot mai dese n care con?tiin?a se sub?ia ca un
fir de argint r?sucit f?r? cru?are. ?i deodat? ns??i con?tiin?a parc?
se frnse n dou?, iar sufletul se nchise ntr-un zid nep?truns()
Sufletul avu senza?ia unei u?ur?ri n?l??toare. Apoi senza?ia ns??i
se sub?ie ca un abur care se mpr??tie. Mai d?inui amintirea unei vie?i
zadarnice, apoi ?i ea se stinse. Con?tiin?a pur? de-acuma plutea
fulger?tor spre planuri tot mai nalte, ca ?i cnd ar fi ncercat s?
ocoleasca un destin. Mi?carea ns? se ngreuia cu ct sferele se
u?urau, pn? ce se transform? n imobilitate chinuitoare. ntre dou?
lumi, sufletul gol se scufund? n nesfr?itul singur?t??iiSingur?tatea
era cenu?ie ?i ap?s?toare. Sufletul tremura, o flfire de eter n
nem?rginire. Amintirea vie?ii pure n alt? lume str?b?tea ca un lumini?
nviorator, ca o presim?ire a mplinirii speran?elor. O a?teptare grea
l atr?gea din ce n ce mai st?ruitor spre o ?int? necunoscut?. Timpul
alerga al?turi, apa tulbure n care se neaca toate schimbarile. Apoi
reminescen?ele se ntunecar? ?i a?teptarea se pref?cu iar ntr-o
pr?bu?ire dureroas?. Sufletul parc? se sub?ia, n vreme ce con?tiin?a i
se mpov?ra mereu pn? ce, brusc, se stinse ca o flac?r? peste care s-a
l?sat un capac greu()
Sufletul izbucni ca dintr-o ncle?tare purificatoare. Zborul se
iu?ea mereu prin sfere tot mai u?oare. Mi?carea se transform? n
plutire f?r? ?int? apoi n imobilitate. Materia inform? nconjur?
stropul de con?tiin?? ca o temni?? de ntuneric. Pe urm?, atmosfera se
limpezi ntr-o pnz? de lumin? pe care surdeau amintirile unei
existen?e divine ?i speran?e palide. O ncercare de n?l?are rupse
echilibrul n con?tiin??. Formele materiei se topir? n golul
nem?rginirii. Spa?iul nsu?i se stinse n con?tiin??. Doar timpul se
nvrtea sub cercul ei ca o chemare neobosit? care ndurereaz?
singur?tatea. n golul nesfr?it, sufletul stingher plpia ca o
lic?rire de speran??. A?teptarea dincolo de timp era str?b?tut? mereu
de o raz? cald? din infinit aduc?toare de ndemnuri. Apoi a?teptarea se
sub?ia ?i timpul parc? ncepea iar s? curg? n linie dreapt?.
Con?tiin?a spa?iului se nchega treptat, se ngro?a n unde tot mai
dese. Planuri de materie se schimbau caleidoscopic, mpov?rnd aripile
sufletului ?i n?scnd senza?ia mi?c?rii. Era o coborre spre o ?int?
nou? nel?murit? ?i totu?i sim?it? ca o c?l?uz? sigur?. Sufletul parca
?i chibzuia forma, n vreme ce con?tiin?a se zbuciuma tot mai
neputiincioas?. ?i deodata con?tiin?a se curm? cople?it? de
mbr??i??rile lumii noi()
Sufletul r?t?ci un r?stimp parc? ?i-ar fi ncercat zborul spre o
lume nou?. Con?tiin?a pur? se renchega pe ct r?mneau mai departe
urmele vie?ii materiale. ncet-ncet sufletul ?i redobndi limpezimea.
Mi?carea se intensifica mereu, prin planuri tot mai luminoase. Spa?iul
nsu?i se rotunjea n nem?rginire pn? unde timpul se confunda cu
imobilitatea. O senza?ie alb? st?pnea sufletul, cu att mai vie cu ct
deosebirea dintre lumea materiei ?i a spiritului se sub?ia. n aceea?i
m?sur? cre?tea con?tiin?a nedes?vr?irii care se transform? n
sim??mntul singur?t??ii dureroase.
Con?tiin?a singur?t??ii rvnea existen?a pur?. Golul nc? era
nem?rginit ?i sufletul nu-?i g?sea calea des?vr?irii. ncepu
a?teptarea chinuitoare a unui destin ce se apropie ?i de care nu te
po?i feri. Apoi a?teptarea lua iar forma mi?c?rii spre o ?int?
necunoscut?, cu n?l??ri ?i coborri, cu zigzaguri nen?elese. Spa?iul
se ngro?a, str?b?tut de curgerea timpului ca o ?es?tur? din ce n ce
mai deas?. Sufletul se zbuciuma n mrejele lumii noi, ?erpuind
nencetat parc? n c?utarea unui ad?post. Con?tiin?a i se ndoia, se
ml?dia ?i se sub?ia ca o flac?r? n b?taia vntului. Apoi mi?carea se
stinse deodat? ?i con?tiin?a se ntunec? parc? s-ar fi topit n
strnsoarea unei vie?i noi ()
Sufletul slobozit din ncle?tarea material? se n?l?a, vertiginos ca
spre o ?int? sigur? care-l ademene?te ?i pe care totu?i n-o poate
atinge. Urmele vie?ii se pierd n golul nem?rginirii. Con?tiin?a
singur?t??ii l nso?e?te ntre planurile celor dou? lumi. Plpirile
palide ale existen?ei pure i aduc ndemnuri ?i speran?e. ntre
infinitul trecutului ?i infinitul viitorului sufletul ?ov?ie ca n fa?a
unei imense por?i nchise. ?ov?irea sufletului p?rea o flfire f?r?
nceput ?i f?r? sfr?it. Prin con?tiin?? i se perindau imagini diafane
din alte existen?e trecute ?i viitoare. Nedes?vr?irea se lumin? n
suflet ca o senza?ie dureroas? care provoac? o rvn? nou?. ?i deodat?
mi?carea rencepu ca o coborre vijelioasa. Poarta timpului se deschise
?i c?derea continu? n linie dreapt?, mereu de-a lungul unui plan
m?rginitor de lume. Sufletul ?i da seama c? trebuie s? se scufunde n
lumea aceasta ?i totu?i alunec? cu team? nainte parc? nu ?i-ar fi
g?sit nc? momentul. Apoi n planul lumii nedorite se nf??i?eaz?
deschiz?tura n care sufletul p?trunde c?l?uzit de o predestina?ie
suprem?. St?pnirea spa?iului fr?mnt? formele materiei ntr-o
schimbare nentrerupt?. Con?tiin?a se zbucium? cumplit sub ap?sarea
nconjur?toare, se ml?die, se sub?iaz? pn? ce se mpreun? cu materia
inform?()
Sufletul, ca o tremurare luminoas?, se n?l?a vertiginos prin sfere
tot mai transparente. Urme de senza?ii str?ine se r?sfirau din
con?tiin?a pur? ca ni?te fulgi care ngreuiaz? plutirea n singur?tatea
nem?rginirilor. Apoi, peste u?urarea sufletului se a?ternu ap?sarea
a?tept?rii dincolo de timp ?i spa?iu. Speran?ele lumilor se ncruci?au
n con?tiin?? ntr-un echilibru dureros. Cump?na destinelor unea ?i
desp?r?ea existen?ele n liniile infinitului. Linia destinului se
ntindea ntre dou? lumi. Echilibrul tremur?tor cump?nea n con?tiin?a
pur? speran?ele. ?i a?teptarea se l?muri ntr-o mi?care continu? spre o
?int? nou?. Sufletul plutea pe linia lumii ce se deschidea n planuri
multiple. Nem?rginirea spa?iului l cuprinse n vrtejul timpului.
Con?tiin?a se zbuciuma n transform?ri tot mai grele, se r?sucea ?i se
sub?ia. Ca o plpire sfioas?, sufletul se ml?dia mereu. Apoi
con?tiin?a se topi ntr-o form? nou?, o lic?rire infim? ntr-un
ntuneric n?bu?itor()
Sufletul se lumina ca smuls dintr-un ntuneric n?bu?itor.
Con?tiin?a u?urat? de c?tu?ele spa?iului ?i ale timpului ?i ntindea
st?pnirea peste planurile desp?r?itoare de lumi. Singur?tatea se
mpletea cu razele speran?elor ntr-o pnz? de a?teptare. Pnza
a?tept?rii era str?vezie. Palpita?iile lumilor se r?sfrngeau
ntr-nsa, se ncruci?au n esen?a sufletului ca ntr-un centru mobil
al infinitului. ?i sufletul avea str?lucirile con?tiin?ei
atotcuprinz?toare n preajma marei mntuiri. Apoi pnza ncepu s? se
destrame ?i sufletul ?i recunoscu iar singur?tatea n coborrea brusc?
pe linia transform?rii supreme. Con?tiin?a ?i pierdea mereu luminile
amestecndu-se n ?uvoiul timpului, rostogolindu-se n mbra?i?area
spa?iului. ntunericul primi scnteia spiritual? a sufletului cu o
s?mn?? de eternitate

 

iulie 4th, 2009 at 23:26 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink

iulie 2nd, 2009 at 22:35 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept "Casa celor o mie de oglinzi".
Un catelus , vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l
viziteze. Cind a ajuns, a sarit fericit pe scari si a intrat in casa.
S-a uitat pe hol cu urechiusele ridicate si dind din coada . Spre marea
sa surpriza, s-a trezit privind la alti o mie de catelusi fericiti,
care dadeau din coada ca si el. A zimbit, si a primit inapoi o mie de
zimbete, la fel de calde si de prietenoase. Cind a plecat, s-a gindit:
"Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!"

In
acelasi sat, alt ciine, care nu era la fel de fericit ca si primul, s-a
hotarit si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre
picioare si capul lasat. Cind a vazut o mie de ciini neprietenosi
uitindu-se la el, s-a speriat si s-a zbirlit miriind. Cind ceilati o
mie de ciini au inceput si ei sa miriie, a fugit speriat. O data iesit
afara, s-a gindit: "E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo
niciodata".

Depinde de noi cum privim lucrurile din jurul nostru si in general primim inapoi tocmai ceea ce oferim. 

 
 
iulie 2nd, 2009 at 21:52 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
                                                                                                              
Era odata un rege care avea 4 neveste.
Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie , pe care o imbraca cu
straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii
dadea tot ce era mai bun.
De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care
se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia
cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.
Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era
intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori
regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa
treaca peste momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare
contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima
sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata
lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."
O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am
daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum,
eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata
mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand
vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine
intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri,
vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua
sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu
devastat si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita
imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.Era
atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii
sale.
Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort
investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de
apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la
mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa
averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma
oriunde vom merge.

MORALA – Deci, sa ne trezim sufletul, sa-l cultivam, sa-l facem
puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi
care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.

 
 
 
 
iulie 2nd, 2009 at 21:44 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
O femeie obisnuia sa aduca apa de la raul din apropiere pana acasa cu
ajutorul a doua vase mari, atarnandu-le la cele doua capete ale unui
lemn pe care il ducea in spate.

Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul
aducea acasa intreaga cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum de
la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea pe jumatate gol. Timp de doi
ani, acelasi lucru se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si
jumatate de apa.

Bineinteles, vasul cel bun era mandru de realizarile sale.
Insa bietului vas crapat ii era atat de rusine de imperfectiunea sa, si
se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru
care fusese menit! Dupa acest timp, i-a vorbit intr-o zi femeii langa
izvor:

-Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!

Femeia a zambit, privind cu drag catre el:

-Poate ai observat ca pe partea ta de drum sunt flori, insa pe partea
cealalta nu? Pentru ca am vazut defectul pe care il ai, am plantat
seminte de flori pe partea ta. In fiecare zi, in timp ce ne intoarcem,
tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori daca nu ai fi fost asa cum
esti, n-ar fi crescut aceste frumuseti care imi lumineaza casa!

Am vazut multi oameni in jurul meu cautand cu incrancenare
perfectiunea, fiecare zi in care n-au gasit-o fiind pentru ei un nou
prilej de a suferi.

Am caut-o chiar eu insami pana in ziua in care am inteles ca lipsa ei
nu inseamna infrangere , ci sansa de a fi unici si a folosi acest lucru
pentru a imbgati propria viata si viata celor din jur!

Priviti florile care cresc datorita voua si….numarati-va binecuvantarile!

de Corina Marin  

 
 
 
iulie 2nd, 2009 at 21:31 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
    Se spune ca, departe, exista un loc foarte frumos, in care traiesc
vulturii aurii. Nu toate penele lor au aceasta culoare nobila, ci numai
o aripa; la masculi, cea dreapta, iar la femele, cea stinga. An de an,
pe masura ce puii cresc, parintii pleaca in ultima lor calatorie:
zboara zile indelungate pina ajung la Muntele Linistii. Acolo unde au
murit si parintii lor.
Si se mai spune ca intr-un an, oprindu-se sa se odihneasca peste
noapte, ultima calatorie a devenit cat se poate de trista: vulturii au
fost prinsi, printr-o mestesugita cursa, de catre niste oameni care
credeau ca se vor imbogati vanzand penele care straluceau ca soarele.
Au taiat pasarilor preafrumoasele aripi si le-au agatat la brau , ca pe
niste scalpuri. "Ei, acum sa se tarasca pe jos, ca niste serpi , pana
mor. De ce au vrut sa moara in Muntele Linistii?" – a intrebat unul
dintre ei, care nu se gandea niciodata la moarte.
De durere si de amaraciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Insa
cei tari se incapatanau sa zboare cu o singura aripa. Falfaiau din ea,
cu rabdare, avand o vointa nepamanteana; dar tot nu puteau zbura. Se
gandeau cu tristete: "Ce vor zice puii nostri, care vor veni la anul sa
moara langa trupurile noastre, cand vor vedea ca nu am ajuns la Muntele
Linistii?"

Sprijinindu-se unul de altul, si gandindu-se la urmasii ramasi acasa,
doi vulturi au simtit cum suferinta incepe sa li se aline. Si stand
asa, asteptand parca sa le creasca aripi, ei au simtit ca durerea se
preschimba in putere.
Da, da, chiar asa: stand lipiti unul de celalalt, durerea li se
preschimba in putere. Au incercat sa zboare astfel; la inceput falfaiau
din aripi incet, plini de sfiala, si apoi din ce in ce mai puternic. Pe
masura ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu doua aripi. Se
vedea o singura cruce.

Luandu-se dupa ei, s-au ridicat si alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Linistii…

Articol de pe forumul Rose Garden 

 
iulie 2nd, 2009 at 21:17 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
De va fi s?-mi plngi vreodat? fiindc? via?a este dur?,
De va fi s?-mi spui vreodat? c? te la?i abandon?rii,
Am s?-?i rd, iubito-n fa??, hohot lung, f?r? m?sur?,
?i-am s? te mbrac de gal? n nisip ?i spuma m?rii.
 
Cnd vei fi iar ncruntat?, obosit? chiar de gnduri,
Navignd prin tensiune n corabie de nervi,
?i voi scrie cu o pan? cele mai frumoase rnduri,
?i m? voi hr?ni cu visul c? vei ?ti s? le observi.
 
Despre duritatea vie?ii se pot scrie, azi, volume,
Iar de nebunia lumii rd bolnavii la azil ,
Tot a? vrea s?-?i spun de bine, doar de bine ?i-a? tot spune
?i plantez n dor de via?? ca ntr-un teren fertil.
 
Optimismul de parad? nu-mi provoac? bucurie,
Jum?tatea de pahar m? ndeamn? s? petrec
Din vocabularul propriu scot fior de nostalgie
?i prin suflet, f?r? grab?, to?i cheflii lumii trec.
 
Las?-te cuprins?-n bra?e printre patimi colosale,
Printre mari c?deri de burs? cu infla?ii te s?rut,
Noi suntem cu ale noastre, lumea rea cu ale sale,
Hai s? rdem ca nebunii fiindc?-am spus tot ce am vrut.
 
Am s? te ntind, iubito, peste ?tiri financiare
Care ne asediaz? ?i ne spun c-am s?r?cit,
Dintre cele dureroase, doar triste?ea m? mai doare
?i concluzia c?, totu?i, printre crize ne-am iubit
 
De va fi s?-mi plngi vreodat? fiindc? via?a este dur?,
De va fi s?-mi spui vreodat? c? te la?i abandon?rii,
Am s?-?i rd, iubito-n fa??, hohot lung, f?r? m?sur?,
?i-am s? te mbrac de gal? n nisip ?i spuma m?rii

 

iunie 30th, 2009 at 13:02 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X